Ofiţeri de informaţii ruşi au dirijat un grup de extremişti de dreapta, adepţi ai supremaţiei albe ruse, să desfăşoare o campanie cu scrisori-capcană care au fost trimise în Spania la sfârşitul anului trecut.
Autorităţile spaniole nu au efectuat încă nicio arestare în legătură cu atacurile, care au rănit un angajat al ambasadei ucrainene, dar la vremea respectivă s-a suspectat pe scară largă că acestea ar avea legătură cu sprijinul Spaniei pentru Kiev.
Unele detalii despre cum exact a fost dirijată şi desfăşurată campania rămân neclare, au declarat doi oficiali americani. De asemenea, nu este clar cât de mult ştia Kremlinul sau însuşi preşedintele rus Vladimir Putin. Cu toate acestea, oficialii americani cred acum că atacul s-a vrut probabil un avertisment pentru guvernele europene care s-au mobilizat în jurul Ucrainei de la invazia Rusiei din februarie anul trecut.
The New York Times a relatat primul despre presupusa implicare a serviciilor secrete ruseşti în aceste atacuri.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a refuzat să comenteze “chestiuni care implică scurgeri de informaţii sau investigaţii active ale forţelor de ordine” şi a trimis presa la guvernul spaniol “pentru informaţii legate de investigaţia lor în curs de desfăşurare”.
“Condamnăm toate încercările entităţilor de a face rău şi de a intimida oficiali guvernamentali şi ambasade străine”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Pe măsură ce războiul continuă – şi în special dacă poziţia Rusiei pe câmpul de luptă se deteriorează – oficialii americani se aşteaptă ca Rusia să încerce să caute grupuri proxy cu care să colaboreze pentru a spori teama faţă de posibile atacuri teroriste desfăşurate de grupuri susţinute de Rusia în Europa şi în Orientul Mijlociu, a explicat un oficial american.
Cine este Mișcarea Imperială Rusă
Departamentul de Stat a desemnat gruparea de extremă dreapta intitulată Mişcarea Imperială Rusă drept organizaţie teroristă globală în 2020. Se crede că grupul are legături cu agenţiile de informaţii ruseşti şi a mai fost folosit ca forţă de reprezentare, au declarat pentru CNN actuali şi foşti oficiali care au legătură cu serviciile de informaţii americane. Dar aceste conexiuni sunt neclare, au subliniat aceste persoane, în parte pentru că SUA nu au o bună vizibilitate în interiorul acestei mişcări.
Dar posibilitatea ca un organ al guvernului rus – cu precădere agenţia de informaţii militare, GRU – să fi fost implicat în atacuri creşte presiunea asupra administraţiei Biden pentru a numi Rusia drept stat sponsor al terorismului, potrivit unui actual şi unui fost oficial american. Până acum, administraţia a fost reticentă în a face un astfel de pas, în ciuda presiunii exercitate de oficiali-cheie din Congres, inclusiv de fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.
Există dezavantaje în a face acest pas, subliniază un oficial american, în special faptul că limitează capacitatea administraţiei de a se angaja cu Rusia în domenii în care ar putea dori să o facă.
Gruparea de supremaţie albă din Rusia are asociaţi în întreaga Europă şi operează centre de antrenament de tip militar în Rusia, dar nu este afiliată în mod oficial cu guvernul rus. Însă, un fost oficial american a declarat că nu există nicio îndoială că i se permite să opereze în Rusia.
Între timp, GRU a desfăşurat operaţiuni din ce în ce mai îndrăzneţe în Europa şi în afara ei, inclusiv tentative de asasinat. Se crede, de asemenea, că a oferit recompense militanţilor talibani pentru a-i încuraja să ucidă soldaţi americani în Afganistan, deşi şi în acest caz, rapoartele serviciilor de informaţii au rămas neclare, iar implicarea Kremlinului a rămas un mister, notează CNN.
Sursa: News.ro