Tue. Dec 10th, 2024

Avertismentul lui Vladimir Putin pentru statele UE: ‘Suntem cu toţii afectaţi’

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că sancţiunile impuse Rusiei nu afectează doar Moscova, ci şi interesele statelor din Uniunea Europeană, adăugând că această politică nu îşi atinge obiectivele, relatează site-ul agenţiei Tass, scrie Mediafax.

Declaraţiile lui Putin a fost făcută după o întrevedere cu cancelarul Austriei, Sebastian Kurz.

”Sancţiunile cauzează pagube evidente asupra intereselor ţărilor Uniunii Europene şi cauzează pagube şi Rusiei, deşi nu este clar cine va avea mai mult de suferit pe termen lung. Cu toate acestea, suntem cu toţii afectaţi. Obiectivele stabilite de autorii politicii de aplicare a sancţiunilor nu au fost atinse”, a declarat Putin, adăugând că sancţiunile impuse Rusiei sunt lipsite de sens.

”Ambele tabere trebuie să facă paşi care să vizeze ridicarea sancţiunilor. Noi suntem pregătiţi să facem orice pentru a rezolva această situaţie”, a mai spus preşedintele rus.Uniunea Europeană a impus sancţiuni care vizează mai multe sectoare ale economiei Rusiei, ca urmare a anexării ilegale a Crimeii din 2014 şi a alimentării conflictului din estul Ucrainei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *