Wed. Dec 11th, 2024

Departamentul de Stat a decis ca familiile angajaţilor ambasadei SUA la Kiev să părăsească Ucraina

Departamentul de Stat a decis ca familiile angajaţilor ambasadei SUA la Kiev să părăsească Ucraina începând de luni, informează Fox News, scrie News.ro. 

Săptămâna viitoare, aşteptările sunt ca Departamentul de Stat să îi încurajeze pe americani să înceapă să părăsească Ucraina cu zboruri comerciale, atât timp cât “acestea mai sunt disponibile”, a precizat un oficial.


Cnn.com scrie că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat cu şeful diplomaţiei americane Antony Blinken şi că, potrivit unei surse, liderul ucrainean i-a spus americanului că evacuările familiilor personalului ambasadei de la Kiev ar fi o reacţie exagerată.

Moscova a trimis zeci de mii de soldaţi la frontiera cu Ucraina, ceea ce creşte temerile unei eventuale invazii. Vineri seară, ambasada SUA în Ucraina anunţa sosirea primului transport de muniţie, conform instrucţiunilor preşedintelui Joe Biden. Oficialii americani spun că muniţia respectivă reprezintă o mare parte a cantităţii de “ajutor letal” necesar soldaţilor ucraineni din prima linie. Oficiali americani au declarat pentru Fox că săptămâna viitoare sunt aşteptate în Ucraina transporturi de rachete antitanc din ţările baltice şi din resursele SUA.


Vestul a respins principalele cerinţe ale Moscovei – promisiuni din partea NATO că Ucraina nu va deveni niciodată membru al alianţei, că arme ale alianţei nu vor fi desfăşurate în apropierea graniţelor Rusiei şi că îşi va retrage forţele din Europa Centrală şi de Est.

Statele Unite plănuiesc să trimită cantităţi considerabile de arme şi muniţie în Ucraina în zilele ce urmează, au precizat oficiali, potrivit foxnews.com.

Sursa: www.stirileprotv.ro

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *