Mon. Mar 4th, 2024

Trei adulți și un copil au ajuns la spital, după ce mașina lor s-a ciocnit cu o ambulanță, în București | GALERIE FOTO

By Redactie Apr 4, 2023

Trei adulți și un copil au ajuns la spital, după ce mașina lor s-a ciocnit cu o ambulanță, în București | GALERIE FOTO

Trei adulți și un copil au ajuns luni seară la spital, după ce o mașină s-a ciocnit cu o ambulanță SMURD, în sectorul 6 al Capitalei.

Impactul a fost atât de puternic încât autospeciala, în care se afla și un pacient, s-a răsturnat pe șosea.

În autoturism erau cinci persoane, printre care o femeie de 29 de ani și fiica ei, de doar 6 ani. Ambele au fost rănite în urma impactului și au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale.

Și pacienta din ambulanță, o femeie de 62 de ani, a ajuns la Spitalul Universitar, alături de unul dintre paramedici. Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Maior Cristian Ivan, ISUBIF: „Am intervenit la fața locului cu o ambulanță tip C, două ambulanțe tip B SMURD, o ambulanță SABIF, o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare”.

Related Post