Ungaria îşi va înăspri regulile de trecere a frontierei de la 1 septembrie, în condiţiile în care numărul de noi contaminări este în creştere în ţările vecine, a anunţat vineri premierul ungar Viktor Orban la radioul de stat, informează Reuters.
„Când va începe noul an şcolar, nu vom mai putea menţine sistemul de trecere a frontierei care a funcţionat în timpul verii”, a spus Orban.
Conform actualelor reglementări, persoanele care se întorc în Ungaria din ţări cu rate de infectare mai mare trebuie să intre în carantină pentru 14 zile, exceptând cazul când prezintă două teste negative pentru coronavirus, transmite Agerpres.
Croaţia, o destinaţie de vacanţă populară printre unguri, se află pe “lista verde”, fără aplicarea de reguli speciale. Joi, în această ţară s-au înregistrat 255 de noi cazuri de contaminare, care au crescut numărul total de infectări la 7.329.
Viktor Orban nu a oferit detalii cu privire la noile restricţii.
Până vineri, Ungaria a raportat în total 5.046 de cazuri de coronavirus, dintre care 609 decese.
Naţionalistul Viktor Orban, aflat de peste un deceniu la putere în Ungaria, a mai spus că executivul pe care îl conduce va elabora până la mijlocul lunii viitoare un plan pe doi ani pentru redresarea economiei, după o scădere anuală mai gravă decât era de aşteptat a producţiei economice, de 13,6% în trimestrul doi.
Previziunile oficiale ale guvernului ungar continuă să estimeze la numai 3% contracţia economică pentru acest an. Cu toate acestea, ministrul ungar al finanţelor Minaly Varga a estimat luna trecută că economia ţării s-ar putea contracta cu circa 5%, dar aceasta a fost înainte de difuzarea datelor sumbre privind PIB-ul Ungariei din al doilea trimestru, notează Reuters.
Viktor Orban nu a făcut vineri noi estimări cu privire la perspectivele economice ale Ungariei.
Sursa: Agerpres