Tue. Oct 1st, 2024

Cele mai potrivite ținute pentru invitații de la nuntă

Când participi la o nuntă, trebuie să știi de la început care este dress code-ul, iar dacă mirii nu stabilesc o tematică sau anumite coduri vestimentare, vei fi nevoită să știi cum să faci cele mai bune alegeri. 

În funcție de rolul pe care l-ai putea avea la nuntă sau de alte obligații, acestea sunt câteva recomandări:

Ținuta domnișoarelor de onoare

Dacă ai de îndeplinit acest rol la nunta unei prietene sau a membrilor familiei, va trebui să te consulți cu mireasa. Aceasta decide și alege rochiile pentru domnișoarele de onoare și în mod obișnuit le și achiziționează. Dacă mireasa nu stabilește anumite reguli pentru rochii, fiecare dintre voi va alege una după preferințe, însă în nuanțe asemănătoare și potrivite pentru o nuntă.

Nuanțele pastelate sunt cele mai folosite în ultima vreme, datorită aspectului gingaș și proaspăt. Ia-ți gândul de la rochii albe sau cu dantela, deoarece acestea sunt interzise, în special pentru domnișoarele de onoare. De asemenea, rochiile prea scurte nu sunt agreate ca ținută atunci când ai un rol atât de important la o nuntă.

Cele mai potrivite sunt rochiile midi sau lungi. Alege rochii din materiale mătăsoase sau de voal în culori roze sau în nuanța somonului și nu uita să te consulți cu mireasa în privința alegerilor tale.

Ținuta cavalerilor de onoare

Cavalerii de onoare trebuie să ia în considerare profilul nunții și locația atunci când își aleg ținuta. La fel ca în cazul domnișoarelor de onoare, cavalerii vor primi indicații de la mire și trebuie să se conformeze acestora. Dacă locația evenimentului este o grădină sau un restaurant cu grădină și accente mai degrabă boeme, cavalerii de onoare pot purta papioane și costume subțiri, casual.

Însă dacă evenimentul este black tie, costumul trebuie să fie formal, cu cămașă albă, vestă și cravată. Unii miri aleg să adopte regula costumelor asortate pentru cavalerii de onoare, dar cel mai important este ca aceștia să se potrivească și cu domnișoarele de onoare din partea miresei. Chiar dacă mirele alege să lase frâu liber imaginației cavalerilor săi de onoare, aceștia se pot asorta cu ajutorul accesoriilor, de exemplu prin șosete la fel sau cravate.

Ceilalți invitați

Poate cel mai important aspect al alegerii unei ținute pentru nuntă este evitarea rochiilor sau costumelor albe. Chiar dacă îți dorești să te îmbraci într-o rochie bej sau crem cu dantelă, poți să o folosești la alt eveniment. Orice culoare care va deturna atenția de la mireasă te va pune într-o lumină proastă și pot lua naștere chiar și conflicte în ziua evenimentului.

Rochiile cu care nu poți da greș sunt cele negre și simple. Lungimea potrivită se află deasupra genunchilor, dar mai lungă decât fustele mini. Rochiile strălucitoare nu sunt recomandate nici ele, deoarece reflectă prea multă lumină și îți vor pune probleme atunci când ești fotografiată.

O rochie sau un outfit care arată prea multă piele va fi motiv de discuții, așa că evit-o – vezi rochia purtată de Kylie Jenner la nunta lui Justin Bieber pentru a afla cum NU se face. Nunțile de zi îți cer o ținută în culori deschise și cât mai fresh, pe când la cele de seară poți purta nuanțe dramatice, precum vișiniul sau albastrul închis. Materialul trebuie și el adaptat în funcție de momentul zilei.

Bărbații vor fi atenți să respecte tematica nunții, după care își vor alege costumele. O nuntă de zi le permite să aleagă costume subțiri și cămașă albă fără papion sau cravată, dar una de seară și elegantă îi obligă să opteze pentru costume clasice și cravată. În cazul unei nunți casual, pantalonii pot fi mai lejeri și să nu facă parte dintr-un costum. Pantalonii subțiri crem sau un model în carouri se vor potrivi cu o cămașă albă clasică.

Detaliile simple, dar care trebuie luate în considerare îți vor asigura succesul în alegerea ținutei pentru nuntă și te vor inspira, cu siguranță. Nu uita că trebuie să atragi privirile, dar să-i lași pe miri să fie în centrul atenției.

Sursa foto: Missgrey.ro

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *