Thu. Oct 3rd, 2024

Un senator PSD cere ca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să intre în Parlament. „Nu este doar al guvernării şi al clientelei ei”

psd romania politica bucuresti senator
psd romania politica bucuresti senator

După ce Parlamentul European a adoptat Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă prin care România poate primi 80 de miliarde de euro, senatorul PSD Alfred Laurentiu Mihai a propus ca planul să intre în dezbatere şi aprobare în Parlamentul României.

Imaginea articolului Un senator PSD cere ca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să intre în Parlament. „Nu este doar al guvernării şi al clientelei ei”
senator Psd

Un senator PSD cere ca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să intre în Parlament. „Nu este doar al guvernării şi al clientelei lor”

Senatorul PSD spune că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea a transmis deja că “aprobarea va fi în guvern”, sugerând că Parlamentul nu va fi consultat. 

„Din punctul meu de vedere, singura soluţie rezonabilă este dezbaterea şi aprobarea în Parlamentul României, pentru că PNRR este al întregii ţări şi pentru toţi cetăţenii ei, nu doar al guvernării Iohannis-PNL-USR PLUS-UDMR şi clientela lor politică”, a afirmat Alfred Laurentiu Mihai pe Facebook

„Desi azi, Ministrul Cristian Ghinea a negat, cu ceva timp în urmă a afirmat faptul că PNRR abundă de proiecte de autostrăzi, în defavoarea căii ferate, ceea ce nu este pe placul Comisiei Europene. Alocarea de bani din aceste fonduri pentru autostrăzi nu intră în fondurile pentru energie verde, în timp ce transportul pe calea ferată, da.

În continuare ministrul afirmă∶ “Nu stim daca va accepta comisia europeana o alocare de 4,5 milioane de euro pentru sistemul rutier”.

Cu siguranţa Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă rămâne o „fata morgană”, pentru că guvernarea CÎŢU este incompetentă şi nu poate realiza proiecte în acord cu cerinţele europene, astfel încât România să beneficieze de cele 30 de miliarde euro alocat”, a scris senatorul PSD pe Facebook.

Parlamentul European a adoptat miercuri Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. 80 de miliarde de euro poate să primească România în următorii 7 ani. Din această sumă, 30.44 de miliarde sunt garantate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Alte 28 de miliarde ar veni din Fondurile de Coeziune şi 19 prin politica agricolă comună.

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *